MADR

8  IULIE 2016

Facultatea EAM a participat în data de 8 iulie 2016 la Forumul Global pentru Alimentație cu tema „Să investim în viitorul agriculturii noastre”, organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Farm Europe. Forumul a reunit numeroși actori guvernamentali -  reprezentanți ai ministerelor de profil din Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Lituania, Italia; deputați europeni - membri ai Farm Europe - , producători agricoli și instituții financiare. Discuțiile au vizat fundamentarea investițiilor în agricultură, evidențierea contribuției acestora la competitivitate și durabilitate, precum și modalitățile de realizare a acestora în condițiile piețelor volatile.

 

    

 

13 MAI 2016

Multumim doamnei Dana Gafitianu si domnilor Mihai Herciu, Serban Georgescu si Valentin Toma, din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru amabilitatea de a prezenta studentilor si cadrelor didactice de la EAM, oportunitatile de finantare prin intermediul PNDR si POP 2014-2020, precum si exemple de succes din perioada 2007-2013.

 

     

3 MARTIE 2015

Doamna Daniela POPA, Șef Serviciu Politici de calitate în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost alături de noi astăzi, 3 martie 2015. A susținut o prelegere referitoare la Schemele de calitate naționale și europene pentru produsele agroalimentare, care a constituit baza unui amplu dialog.